logo proiext

Afacerea Ta, Șansa Ta!

Idei de afaceri în regiunea vest!

Noutăţi

 

Lista celor mai frecvente întrebări și răspunsuri primite de echipa de implementare a proiectului Afacerea ta, Șansa ta! – idei de afaceri în Regiunea Vest, POCU/82/3/7/106743

02 Octombrie 2018
Echipa proiectului ”Afacerea ta, Șansa ta! – idei de afaceri în Regiunea Vest” publică lista celor mai frecvente întrebări și răspunsuri primite din partea cursanților înscriși în cadrul proiectului astfel încât întocmirea planurilor de afaceri și înregistrarea lor în concurs să fie cât mai clară, transparentă și imparțială.

Această listă este provizorie și va fi actualizată pe măsură ce se clarifică aspectele în așteptare și /sau în eventualitatea altor întrebări relevante.

Vă mulțumim și vă dorim mult succes!

Echipă proiect Afacerea ta, Șansa ta!
Întrebări și răspunsuri

Sunt eligibil dacă înființez o firmă cu mai mulți asociați în care sunt asociat majoritar?
R: Da, dacă nu sunteți asociat majoritar și în altă firmă și îndepliniți restul criteriilor de eligibilitate

Trebuie neapărat sa fie firma nou înființată sau se poate și o firma alta?
R: Da, e vorba de înființare de noi firme și creare de locuri de muncă. Cheltuielile de înființare firmă sunt eligibile

Trebuie sa fie obligatoriu 2 angajați?
R: Da, minim 2 angajați la cel târziu 6 luni de la semnarea contractului de finanțare și păstrați în firmă minim 18 luni

Dacă se poate merge cu franciza
R: Nu sunt restricții legate de franciză, cu condiția respectării celorlalte precizări: firmă nouă, 2 angajați, cod CAEN acceptat etc

Se acceptă o firmă cu sediul social în mediul urban și punct de lucru în mediul rural?
R: Nu. Ambele, sediul social și punctul de lucru trebuie să fie în mediul urban, în regiune de Vest.

Am 22 de ani, am lucrat în străinătate, m-am întors în țară și sunt șomer. Sunt eligibil în acest proiect?
R: Dvs vă încadrați în categoria tinerilor NEETs (care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârstă între16 –24 ani. Acest tip de proiect NU se adresează acestei categorii de populație

Pensionarii sunt eligibili pentru acest tip de proiect?
R: Da, cu condiția să aibă vârsta sub 64 de ani.

Care este termenul limita de a aplica cu proiectele pentru finanțare?
R: După încheierea cursului candidatul mai are maxim 20 de zile calendaristice de pregătire și depunere a planului de afaceri

În cazul în care primești finanțare și nu îndeplinești obiectivele proiectului, care sunt repercursiunile?
R: În primul rând primești numai prima tranșă și mai apoi finanțatorul (ordonatorul de grant) poate apela la căile legale de recuperare a banilor de la beneficiar

E eligibilă achiziția unui eurocontainer în planul de afaceri?
R: Da, e eligibilă, cu condiția să nu fie second-hand. Textul din metodologie: ”4. Cheltuieli cu achiziția de active fixe corporale (altele decât terenuri și imobile), obiecte de inventar, materii prime și materiale, inclusiv materiale consumabile, alte cheltuieli pentru investiții necesare funcționării întreprinderilor ”.

Sunt eligibile cheltuielile de constructii?
R: Da, sunt eligibile, dar să fie plătite după data intrării în vigoare a contractului de finanțare

Cheltuielile de proiectare sunt eligibile?
R: Da, sunt eligibile, dar să fie plătite după data intrării în vigoare a contractului de finanțare

Cheltuielile de consultanta sunt eligibile?
R: Da, sunt eligibile, dar să fie plătite după data intrării în vigoare a contractului de finanțare

Autoutilitarele din clasa M2 sunt eligibile pentru achizitie, nu leasing?
R: Nu e eligibilă achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri. Categoria M e pentru transportul persoanelor, deci nu intră în categoria vehiculelor de transport marfă (categoria N)

Se poate leasing operational (inchiriere) autoturism berlina?
R: Cheltuielile de leasing fără achiziție (leasing operațional) aferente funcționării întreprinderilor (rate de leasing operațional plătite de întreprindere pentru: echipamente, vehicule, diverse bunuri mobile și imobile) sunt eligibile

Planul de afaceri se posteaza pe o platforma online sau se depune si fizic?
R: Planul de afaceri și toată formularistica adițională se depun fizic și pe CD/DVD, nu pe platformă online

Planul de afaceri trebuie si sustinut, pentru competitie, gen interviu?
R: Nu, planul va fi evaluat de o comisie de evaluatori independentă, fără interviu (vezi metodologia de selecție a planurilor de afaceri în vigoare)

Cabinet medicina dentara, ca forma de organizare, e eligibil?
R: Da, e eligibil, dacă e în mediul urban.

Data limita de depunere a planului de afacere pentru concurs care este?
R: La examenul de absolvire a cursului de antreprenoriat se face înscrierea în concurs (se completează formularele de înscriere) și candidatul mai are la dispoziție 20 de zile pentru finalizarea planului de afaceri început la curs.

Dacă are o societate comerciala care este înființată cu 10 zile sau ceva de genul înainte de depunerea proiectului finanțat, dar pe care nu s-a desfășurat activitate, e eligibilă societatea?
R: Înființarea societății se va face după câștigarea finanțării. Cheltuielile cu înființarea sunt eligibile.

Dacă la examen depune un proiect. Același trebuie sa fie și la depunere în concurs? Sau poate sa fie și altul fata de cel de la examen?
R: Regula rămâne: are la dispoziție 20 de zile să îmbunătățească planul de afaceri depus la examen. Ar trebui ideea de afaceri să cam rămână aceeași. Nu înseamnă că nu poate fi depus un cu totul alt plan de afaceri.

Pentru o activitate de productie, cum trebuie sa fie inregistrat in Cartea Funciara spatiul in care ne vom desfasura activitatea: spatiu comercial, hala de productie, hala industiala sau toate cele 3 sunt in regula?
R: Toate variantele sunt în regulă. Recomand să îl înregistrați cât mai corect în funcție de ceea ce veți face: producție, comercializare, ambele etc.

Cum pot obtine modelul pentru depunerea proiectului final?
R: Un model de plan de afaceri (structura planului de afaceri) îl găsiți în metodologia de concurs disponibilă pe site-ul proiectului (www.afacerivest.ro) la secțiunea ”despre proiect”.

In cazul in care proiectul depus de mine va fii finantat, dupa ce perioada am dreptul de a imi muta punctul de lucru? Ma intereseaza achizitionarea/construirea unui spatiu pentru a reduce costurile pe viitor
R: Ca regulă generală, trebuie să respectați întocmai ce e scris în planul de afaceri până după perioada de monitorizare, după care puteți face unele modificări.

Noua firmă trebuie să aibă obligatoriu 2 angajați cu normă întreagă sau se acceptă și 4 angajați cu jumătate de normă?
R: Răspuns în așteptare

Semnarea contractului de finanțare are loc după încheierea etapei de mentorat sau imediat după afișarea câștigătorilor?
R: După încheierea etapei de mentorat

Cât durează perioada de mentorat pentru un beneficiar?
R: 40 de ore este durata prevăzută pentru această activitate care pot fi distribuite pe minim 1 săptămână

Unde gasesc grila de evaluare a planurilor de afacere?
R: Se găsește, spre exemplu, pe site-ul proiectului, la secțiunea ”Despre proiect”, anexele 11 și 12

In Declaratia de Angajament (Anexa 03), punctul G, este usor ambiguu – puteti sa imi spuneti la ce se refera mai exact?
R: Pot apărea situații în care achitarea unei cheltuieli trebuie făcută imediat și poate dvs nu aveți suficiente resurse financiare din partea nerambursabilă din motive de întârzieri sau alte motive. Asumată și o astfel de situație nedorită dar posibilă.

Tot în Declaratia de Angajament (Anexa 03), punctul k – ce inseamna operational in acest context? In cazul meu sunt destul de multe demersuri de facut in vederea obtinerii licentei si mi se pare putin cam strans termenul
R: Adică firmă înființată și înregistrată la Registrul Comerțului. Obținerea licenței e o altă etapă

Achizitionarea unui autoturism in vederea utilizarii lui de catre un om de vanzari este eligibila?
R: Dacă nu e vehicul de transport marfă și nici second-hand atunci e eligibilă achiziția

In cadrul cheltuielilor operationale sunt eligibile si plata furnizorilor pentru servicii?
R: Dacă e o cheltuială ce ține de activitatea de bază, ceea ce și pare fiindcă i-ați numit ”furnizori”, atunci e eligibilă

În cazul unui proiect castigator, 75% din suma se dau chiar la inceputul primei luni?
R: Prima tranșă se eliberează imediat după semnarea contractului de finanțare. Timpul efectiv până la virarea banilor în cont depinde de viteza cu care reacționează autoritățile. Ne dorim ca această durată să fie cât mai mică dar nu depinde numai de noi ca promotor și intermediar între beneficiarii de ajutor (câștigătorii concursului) și autoritățile statului.

Suma pt autoturism este limitata la o anumita valoare?
R: Nu există astfel de limitări

Studiez grila de evaluare a PA. Un criteriu obligatoriu se refera la atingerea fiecareia din temele POCU (si anume 5). E o greseala de tipar si e suficient una sau toate cele 5?
R: Fiecare din teme trebuie într-un fel sau altul atinse prin ceea ce veți face. În planul de afaceri veți descrie cum realizați acest lucru, idei, măsuri concrete.

”Ajutorul de minimis se va acorda în două tranșe, după cum urmează: a. O tranșă inițială de maximum 75% din valoarea ajutorului de minimis, așa cum a fost acesta aprobat pe baza planului de afaceri și prevăzut în contractul de subvenție încheiat. b. O tranșă finală reprezentând diferența până la valoarea totală a ajutorului de minimis, după ce beneficiarul ajutorului de minimis face dovada că a realizat din activitatea curentă, în termenul de 12 luni aferent etapei a II-a, venituri reprezentând minimum 30% din valoarea tranșei inițiale. În cazul în care acest termen nu este respectat, tranșa finală nu se mai acordă”. Acesta este un fragment din metodologie. ...termenul de 12 luni aferent etapei a 2 a? e corect?
R: După acordarea primei tranșe, a 2-a tranșă va putea fi primită nu mai devreme de 12 luni de la prima tranșă, cu condiția demonstrării că veniturile obținute între timp (1 an) din derularea afacerii cumulează cel puțin 30% din valoarea primei tranșe. De exemplu dacă prima tranșă este de 28000 euro, veniturile obținute din afacere după maxim 12 luni trebuie să fie de 8400 euro.

Pt buget – banii din prima transa trebuie cheltuiti pana in momentul depunerii cererii pt a 2 transa?
R: Dvs. primiți subvenția într-un cont bancar special. Eliberarea banilor se face de fiecare dată când solicitați acest lucru cu documente justificative și nu înainte de avizarea plății de către administratorul schemei de grant. Evident că mai întâi trebuie cheltuită prima tranșă pentru a continua cu a 2-a.

Banii din ultima transa in cat timp trebuie cheltuiti?
R: Răspuns în așteptare

Daca de exemplu, doresc să solicit a 2-a tranșă (îndeplinind cerința realizării celor 30% venituri din valoarea primei tranșe) după 6/7 luni, mai pot plăti salarii și din a 2-a tranșă?
R: A doua tranșă nu o primiți mai repede de 12 luni de la prima chiar dacă îndepliniți mai repede condiția de venituri generate de minim 30%. A două tranșă poate fi folosită pentru orice cheltuială eligibilă.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțatede Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.

Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC Baia Mare

Adresă: Strada Rachetei nr. 3, Baia Mare,
Maramureș, România, cod poștal 430204
Telefon / Fax: (+40) 262 222 226
Email: assoc@assoc.ro
© 2018 Afacerea Ta, Șansa Ta!. All Rights Reserved.